Știu că de cele mai multe ori
Vorbesc vorbe și nu idei.
Dar în fiecare dimineață, îmi iau banalitatea
Și plec prin viață.

Da Domnule Pleșu, citesc cărți,
Pentru că realitatea devine indescifrabilă,
Și lumina nu mai pătrunde prin viețile prăfuite.

Pe timpuri, când se lua lumina,
Aveam curaj să ne lăsăm sufletele fără perdele,
Și-atunci, ele aveau timp să privească noaptea, fără frică.

Poveștile noastre banale se scriau la coadă la pâine
Și soia înflorea în neputerea noastră altoită,
Iar copii se aninau în cotidianul cheilor pierdute.

Timpul a trecut. Europa Liberă a murit citind ziarul,
Mai nou am învățat iubirea multilevel si finețea ștreangului de start
Hei! Dacă nu tu, cine? Dacă nu acum, când? Dacă vrei, poți!

Copile, asta ți-i averea! Cum? Unde-i sudoarea? Cui îi pasă,
Trăiește, bucură-te! Uite, ei scriu pentru tine, despre tine,
Te simți străin? Păi nu-i nimic, pentru toate alergiile avem vaccin.

Acum, dimineața deschid fereastra, iar sufletul își ia zborul.
Atunci mă las citit. Și filă după filă la topitorie, viața,
Se sinucide-n searbăd. Dispare în material topit.

Iarna, frica mi-a aburit sufletul și amintirile s-au scurs,
Am încercat până când cuneiformele mi-au intrat în real
Iar acum, în vitrină, altcineva citește carți.