caligula nebunia-și înmormânta vesel

chiar la malul mări femeia striga în palatele
mânjite de orgia sângelui
dinspre nojița sandalei spre delicatul gât străpuns de parfumul otrăvii

o sandală prea mare pentru un dictator al iubirii
atât de mărunt

femeia era trasă după el prin toată pulberea mărginitului
conturat de infinit
alt caligula se înhăma în locul calului său
striga bogăția de vorbe poleite cu praf de scoici
din cel mai fin pământ călcat de legiunea sa de tresăriri

femeia

spre ea își întindea nepăsător copilăria neștiutoare
împlinirile-i acvatice stropite de sânge
creau iluzia amurgului

era un tiran sângeros mai ales spre dimineață
când visele-i găseau amuzamente în dihotomii
aici este multiplul de gemeni
dincolo piciorul ei încoronează pântecul încă plin de semințe
nepăsarea nicidecum
nu aici
nu acolo

caligula nu era încântat de scurtul discurs al femeii sandală
prefera obscuritatea descrierilor părților ei feminine
și mai ales a aventurilor ei veșnice prin apă
finis terrae

îi plăcea să calce acest covor femeie
să se încalțe cu numărul ei mult prea mare pentru piciorul lui

nu trebuia uitată candoarea cu care se purta
închipuindu-se odată ce trecea de amiază împărat
ea sub picioarele lui
în picioarele lui
cânta cuvintele precum un fior de sânge crestat în muchii paralele

nebunie
sânge
femeie

iar ea glăsuia uneori ca o sosie a unui copil teribil al secolului
mai vreau aventuri galante neîncepute
precum vorba eviscerată

cine rostea la malul grațioasei pătrunderi în lumea nebuniei
discursuri despre trahei ?