Cățeluș cu păru’ creț
Și-a lăsat al lui coteț,
Puse coada pe spinare
Și plecă în lumea mare,
Cu o diplomă, măi frate,
(Că dormea la Facultate)
Vreo trei fire de verdeață,
Neavând decât mătreață,
Limba o lătra la școală
Fiind internațională,
O valiză mititică,
O boccea, o sacoșică,
Agățată-i sta de toartă
Să nu uit, a lui consoartă
Într-un mini-jup-parol,
De scăpă și de control,
Frate, la aeroport
Bun tocmai pentru export ;

Cățeluș cu păr buclat,
Stând la umbră a visat
Covrigei cu mac, cu sare,
Peste mări, peste hotare,
Mulți și calzi, așa grămadă
De se-nghesuiau pe coadă
Și ciolane, da’ babane
Și volane, de merțane,
Din cer că picau frumos,
Doar să le ia de pe jos,
Pe alese, pe culese,
Fără jene între fese…
Dar să nu o mai lungesc,
Ce să vă mai povestesc !?...

Cățeluș cu păru’ creț,
Căzu chiar de nătăfleț,
Ajungând peste ocean,
Visul lui de-acu’ un an
A-nțeles c-a fost, măi frate,
Din “desene animate”:
Câini cu covrigei în coadă
Nu gasești pe nici o stradă,
Iară ploaia nu coboară
Din cer, decât apă chioară,
Nu merțane, nu ciolane,
Da’ nici vorbă de babane,
Nici măcar un osuleț,
Ori chiștoc mai lunguieț !...
Văzând el cum șade treaba,
Că nici umbra nu-i degeaba,
Pentru oase din băncuțe
Trebuia dat din lăbuțe
Și nu îi ședea frumos
Să dea la munca de jos,
Iar cu meseria lui
În cap nu lovea un cui,
A fost pus în fața sorții
De-i pică toți cârlionții ;

Cățeluș cu permanent
Deveni mai insistent,
Că, cerând un sfat lui Zdreanță
(Văr primar…prin alianță)
Și el om cu facultate,
(Doi ani pentru fals în acte)
Care nu demult și-a luat
Pe ouă un doctorat,
Iar acum, din găinar
Taie frunze de arțar,
Se simți cam luat din oală
Auzind din nou de școală (!)
Căci sub dud la el în sat,
Era prea calificat,
Iar aicea sub arțari,
Guvernanții ăștia mari
Nu îi permiteau, să mor,
Să ridice un picior ;

Și-ncepu să studieze
Ca să se reprofileze :
Făcu școli de coafeze,
Făcu școli de stewardeze,
Făcu (și-asta pentru teze !)
La seral si pekineze
Și dizeoze și stripteoze,
Mamăăă…viață ca pe roze…
Și-atât s-a specializat
Și supra…calificat,
Cățelușa lui buclată,
Partenera lui, de fată,
Cu care-mpărțea odată
Pîine neagră și uscată,
Albă și imaculată,
Neavând măcar o pată,
Gospodină și curată,
Harnică, manierată,
Nu lătra neîntrebată,
Nici la Lună, nici la poartă…
În lumea…civilizată
Arătând chiar demodată,
Piesă veche și uzată,
Se trezi…abandonată ;

Cățeluș cu păr tapat
Dup-un vis cam agitat,
Se trezi ca să constate
O crudă realitate :
Anii, se scurgeau, se pare,
Fără vreo discriminare
Și tot dând din coalțe-n coalțe,
(Cum mai ricoșează gloanțe)
Cu probleme, cu belele,
Nu mai menționez, cățele,
Alerga, mă-nțelegeți,
După cai verzi pe pereți,
Căci, plecat parcă mai ieri
Ajunsese…nicăieri ;

Prea mult nu vă mai rețin,
Mă iertați, mai am puțin
Că revin din nou la el :
Năpârlit și singurel
Se visa, cu nostalgie,
(Că trăia tot cu chirie)
Tolănit la umbra deasă
Sub bătrânul dud de-acasă,
Tot lingându-se de zor,
Pe lăbuțe și cosor !

Valeriu Cercel