februarie 2008

1. Cub

corzi, grifuri, cârlige
sunt
tălpile mele ca «înainte
de zile»
pretutindeni ape –
destinul s-a-ncâlcit
în primii nori
cad păsări aprinse
aripile în flăcări violet-aurii
arătându-mi calea

dintre cele șase uși
transparente
care cubic mă îmbracă
voi deschide – șovăi acum
neștiind-o – pe cea
dinspre iertare

să nu mă cauți
nici nu mă aștepta, iubito,
la vechiul pământ
_________________


2. Anume…

uger frumos norul acesta, uite
îmi pare adus anume…
cirezi albe mână vântul molcom
printre dealuri

mulg la înserare și beau –
sunt ușor acum ca o șoaptă
în binecuvântare
_________________


3. Vitralii promise

ferestre curate înseamnă uneori pură
singurătate

mă uit de vreun ceas
la o fotografie – este ca o fereastră

pari moartă
suspendată ca o muscă
pe o panglică lipicioasă atârnând
de tavan
nu respiri, nu ai miros
nu clipești – de fapt, nici eu aici
nu te enervezi – ca mine acum…

vai cât de singuri mai suntem…

O, cum vom face noi
curând
ample, vii și luminoase vitralii…
ascunzând toate fotografiile
într-o cutie de pantofi
– probabil a pantofilor roși așteptând
_________________


4. Mai sus

repetarea erorilor vine cumva
din rutină
m-am săturat
tot reîncărcându-mă, cel puțin
acum ultima oară, câtă risipă…
nici de data asta n-am reușit
să mă ridic mai sus
de rădăcina ierbii ostile
am ochii uscați, arși în setea
de lumină
_________________


5. Din ce în ce mai limpede

toate
câte mi se întâmplă
nu sunt incidențe, au trecut
mii de fulgere prin secunda mea
nu m-am ars
au trecut mii de vehicule la un pas
nu m-au strivit…

răstălmăcind cauze, efecte, receptori
căutând sensibilitățile mele cele mai profunde –
în afară de un strop
de iubire –
n-am găsit decât frici
multiplicându-se continuu,
sunt incubatorul lor preferat…

altfel, îmi pare din ce în ce mai limpede
că este cineva
aproape nevăzut care
mă duce de mână, mă trece strada
ca pe un copil
_________________


6. Trista paiață

normal
cuțitul costă
mai mult ca pâinea
doar acul este
mai ieftin decât haina!
Cât a cheltuit umanitatea
pentru iertare, prietenie
iubire?
A zidit altare
reci, jilave, semiobscure…

tot aurul lumii stă în cuțite
în spectacolul mânuirii acestora
în tehnologii
menite
să ne apere de haos vaccinându-l…;
în rame și cruci

ere comerciale, normal, costă mai mult
un glonț mic cât o lacrimă
decât o linguriță
copiilor flămânzi –
alegem ce-i mai scump pentru noi
nu-i așa!!!
_________________


7. Nemăsurata durere

poate că suntem pe
o direcție greșită
înduioșându-ne sau
speriindu-ne de Moarte, de risipa
sângelui mustind în țărână
vai, era atât de roșu, de cald…
suntem patetici ținând cu dinții
de lucruri, limite, reguli, prejudecăți…
– Nu insinuez ca alternativă anarhia
ci percepția
altfel
a lui «înăuntru – înafară»
viața în această rană enormă –
viața de apoi, zugrăvită eronat deseori,
«normal – paranormal» iată
vă chem să-mi spuneți: par anormal (!) crezând
că sublimul
nu-l vom atinge niciodată
cu simțuri din carne?!
cine mă pune să-l caut?!

durerile reale, vii sunt, dar
și dureri reflex condiționat, sugerate
simbolice, închipuite, asociative: a murit
mama
musai plâng… uite-l nu plânge!!!

……………………………

am o durere mult mai mare
decât plânsul lumii
decât morțile voastre
decât morțile mele egoiste, pompoase
dincolo de capcana de cristal
dincolo de violet-auriu…
sufletul simte – nu știu cum, dar
simte
sublimul
și-mi provoacă durere nemăsurată neputința
de a-l atinge
de a mă îneca definitiv acolo
_________________

Barbu Valeriu
str. Traian 252,
cod. 800186,
Penitenciar, Galați