la etajul unu stau cei care au grijă de păsări
la etajul doi stau cei care au grijă de oameni
la etajul nouă stă un bătrîn cu un doberman

cînd plouă blocurile își coboară zidurile în pămînt oamenii se descoperă
oamenii se îmbăiază auzi glasurile prin aer ca niște clăbuci
după care te întinzi dar pe care nu-i ajungi niciodată

bătrînul își plimbă dobermanul între nouă și doișpe
el crede că își cumpără penitența
cei care au grijă de păsări ajung întotdeauna primii în rai
își leagă de fluierul picioarelor cîte patru perechi de porumbei
îi vezi prin aer ca niște clăbuci pe care nu-i ajungi niciodată

cei care au grijă de oameni merg întotdeauna în iad
cară în fiecare zi de la magazinul de jos pungi cu pîine și ouă
cînd ajung unde trebuie să ajungă foamea dispare
intestinele se transformă în undițe auzi pe cîte unul
bă eu am prins o știucă
eu un biban
eu o zi cu solzi prea tăioși din care nu poți face
o ciorbă ca lumea

cerul se întinde peste lume ca sacul de plastic peste cadavru
oamenii se întind peste oameni ca sacul de plastic peste cadavru
într-un final cineva o să vină
poate mama sau poate crescătorii de păsări
o să se uite la mîna mea căutînd un semn distinctiv
la inima mea hipertensivă
o să ofteze puțin poate chiar o să plîngă
o să facă o glumă cu laborantul apoi o să spună
da e al meu și-am venit să-l iau acasă