întinsă
umbrelă cu două coapse
se răsucesc mereu în aceeași direcție
fruct-miez copt în ploi cu soare

te ascult dar de fapt mă prefac
ascult în mine cum sună
mirifice din nu-știu al-câte-lea măruntai
ritmuri de Ravel
surdină plăpândă

l-am lasat să șadă deoparte
îi aprind tigara
fumează și el
se îngălbenește de uimire
tu taci dar râzi
în gând
ochii se citesc cu ceafa
nu cu sufletul, privirea
ar fi mult prea înțepător
fachir sfărâmându-le sub puterea limbii

tendoane plastice rostesc ce trebuia
mâini fără amprente în muțenie
pipăie uitarea și nisipul
ca pe un orb alfabetul braille
îi modeleaza irișii minții
în neștire clepsidra se cerne singură
în aceiași preumblată tăcere
și penumbre

departe păsările cântă susținut
ultima plecare sună goarna cea mare

tu scâncești la fiecare icnet al trupului
n-am fost eu cel care ți-a dat vinul învechit

nu mai am untdelemn din acela, din renașteri
ne-am modelat, uitaseși, ultimul boticelli
acum suferă spânzurat de inaniție

n-am fost eu cel care a scuipat oase
n-am zămislit în tine nici un gând
ai fost cum ești fără început și sfârșit

amibă ce se hranește cu alte organisme
mai mici mai mari nu le-am priceput niciodată
sensul a fost prea grav și nici acum
nu îmi încap mănușile croite din pielea ta

n-a fost să fie cum obișnuiai să zici
camașa e prea mică pentru încă două trupuri
le-am lăsat să-și tragă sufletele
afară

ploua cu sâmburi de măr
pronosticul meteo total eronat
averse slabe cu împăciuitori germeni de grâu
amăreala amăreala amăreala la cub
și totuși

n-am aflat de unde cumpăraseși
cumpene să îți atârni atâtea sprâncene

în spatele peretelui fals din debara
vocale reci și umede
vânt de iarnă
îngheață pe loc, le spargi, le arunci la gunoi
la fel ca întotdeauna

port la mine o lumânare ca în prima zi
nu te mai osteni să te apleci
culeg eu ultimul chip, ultima suflare
ultima prelegere ți-o las tie

si note de bolero reiau ritmul