"Luca 14
26 "Dacă vine cineva la Mine, și nu urăște pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe frații săi, pe surorile sale, ba chiar însăși viața sa, nu poate fi ucenicul Meu."


Iertare-mi cer Mărite!


Iertare-mi cer, Mărite, că greșesc
Si pe sotia mea tot o iubesc,
Ba și copiii îi iubesc prea mult.
Iertare-mi cer, Mărite, că n-ascult!

Și pe părinți nu pot să-i părăsesc,
Ba chiar pe frații mei, tot îi iubesc.
Iertare-mi cer, Mărite, că greșesc
De frați, surori, copii mă îngrijesc!

Încerc din răsputeri să te ascult
Înjur și fug de ei, vorbesc urât,
Dar simt așa, în inimă, un dor
Ce-mi spune că-i iubesc pân-am să mor!

Iertare-mi cer, Mărite, că nu pot
Ca să urăsc tot neamul meu netot,
Deși încerc cuvântul să-ți urmez
Și la plăcinte-n cer, cu sfinți, visez!

Iertare-mi cer, Mărite, că renunț
S-ajung în rai murdar, flămând, desculț,
Ci-mi place bogăția și frumosul.
Iertare-mi cer, Mărite, uite-mi dosul!

Și-n iad, de-ai să m-arunci cu-ai mei părinți,
Cu frați, surori, copii, toți necuminți,
Cu-a mea soție, toți, într-un cazan...
Voi plânge, c-am iubit pe toți, în van!

Da-ntre sughițuri, și-ntre două chinuri,
Privind la ei, m-or năpădi alinuri,
Gândind că-n rai, cu Tine, de aș sta,
Iar ei în iad, tot să-i alin aș vrea!