ce nu știi tu
e toamna picurată-n voce
și umerii puțin lăsați
la capete de noapte.
nemestecate înghiți tăcerile mele,
firești ca tot firescul meu
de alt meleag,
neschimbate-s toate,
haina mă-mbracă la fel,
figura mea obișnuită,
aceiași mușchi, aceleași falduri.
pieptul și gura ta mereu
cer doar un singur drept:
de-a cotropi
carnea, odăile inimii, ploaia
și nu, nu știi
cum cade răsăritul
și-l tot ridic
la fiecare gest al tău.