Îmi spui că mai sunt sărbători anul acesta va fi o înviere,
apoi o naștere de sânziene. Dar atunci mă vor încurca toate
ițele bacantelor ce vor dansa pentru tine în focuri.

Nu-ți voi mai ura cu atâta disperare noroc
și sănătate. Ce frică mi-a fost că ți-am otrăvit buzele!
Mă resemnasem că până la sfârșitul zilelor voi
învăța să nu mai fiu întârziat de tristă, printr-un nesfârșit
de iubire. Deodată tu îmi arăți cum furia mi-a desenat
o spirală întunecată în plete. Îmi poruncești
să nu-ți mai scriu versuri sinucigașe despre cum
mi-ai sfâșiat în bucăți neegale, copilăria.

Mi se întinde o mlaștină pe inimă și nu înțeleg misterul prin care
Căutarea ta mă încălzește. Mă întâmpini în prag cu privirea senină
Și-n același loc văd cum ai să mă alungi pentru totdeauna când
Vor înverzi copacii și peștele va trage prima oară la nadă.

La următoarea întâlnire îți voi răspunde la sfaturile tale despre
Viitorul din care ți-ai exclus existența. Sunt încolțită de spaimă.
Aș vrea să nu mai vii niciodată, să-ți duci povara mai departe
Fără să mă tulbure că ai fi necăjit sau bolnav. Să nu am grijă
că ți-ai rănit brațul la capătul căruia mai ieri am sărutat
degetele tale artistice, lungi și mult mângâietoare.

Nu pot să te uit, mai bine te urăsc din toate încheieturile
care mă dor cu sinusoidale vibrații.