Þară cu nume de Horia
din continentul Albac,
republică a ciubărarilor
și a oilor povestite la proțap,

a scutecelor udate în lupte,
a copilăriei ce se-amână,
pentru un sfârc de Apuseni,
la un sân de Limbă Română.

Þară a neclintirii ce se bea
din sticle gradate pline cu lapte,
la temperatura încercărilor,
piatră cu piatră, fapte cu fapte.

Þară a forărilor necondiționate
până la zăcăminte de moși,
a distilării nervului lor,
pentru sanctuare de copii sănătoși,

a urșilor coborâți în artere,
pe principiul vaselor comunicante,
pentru îndârjirea pădurilor
să coboare victorii în plante.

Þară a gimnasticii de înviorare a coaselor
bătute-n plin hotar, dimineața,
a cepei zdrobite-n ștergar,
a mămăligii pieptoase, tăiate cu ața,

a rachetelor înhămate la boi,
propulsate cu brânză și caș,
lătrând de putine pline
spre luna ce se cheamă oraș.

Þară a presopuncturii cu buricele degetelor,
pe fiecare micron de țărână,
pentru ca fructe borțoase-n dulii
să dea wați dulci de lumină.

Þară a scafandrilor autonomi,
scufundați în clarul privirii,
având ca butelii de oxigen,
predispozițiile ancestrale ale firii.

Þară a poetului tânăr
care se naște, trăiește și moare,
a poeziei, care pur și simplu sălășluiește aici,
nenăscută și nemuritoare.