seara trecută zăceam în cafenea și ni se părea că podeaua înnegrise deja sub noi
și tipa care ne tot aducea cafele începuse să se uite cruciș
"cine vă sunt sfătuitorii, leproșilor?", bătea patetic din pleoape
"e classified",răspundea antena bățoasă a lui roșu.
"de ce nu sunt perdele în cârciumi și cafenele? ne-am înfășura în ele, nu ne-ar mai fi rușine că suntem goi", icnea verde.
și toți scânceam când bătea ceasul ora exactă, făceam echipe din doi, trei oameni pentru acordarea primului ajutor, capetele nu ne mai ascultau, mâinile aveau propria lor conversație, numai limbile ne sângerau și crescuseră mari, mari, nici nu mai încăpeau pe targă.
și fata înnebunise uitându-se la noi și vărsase cafeaua lui negru,
poate și noi înnebuniserăm fiindcă ni se părea
că pe la ferestre colcăiau luminoși sfătuitorii.