și să dai pe ușă-afară toate zilele în care te gândeai
mai mult sau mai puțin cum să mai pui un strat
de rimel ca să schimbi fața prezentului poate și
puțin ruj nu prea mult să nu ajungă să fie ca o mască
să aibă undeva în străfunduri măcar o urmă de față
și să speli toate așternuturile să iei toți paianjenii
toate pânzele de fapt de orice fel ca să nu mai dai cu capul de ele
și să dai totul din tine să pui viața ta pe o tavă de inox în care
ea să se privească pe ea
așa urâtă hâdă frumoasă curată sensibilă senină
și să te prefaci să zici că nu-i nimic așa
doar lumea doar lumea
un moment e gata portretul robot al sfertului academic
păstrat de pe vremea așteptărilor
și să plângi și să râzi și să suspini și să-nghiți
de la lacrimi la bucurii și
și să caști gura să spui bună-dimineața vorbelor tale
înainte să le rostești înainte să spargi moara cu piatră cu tot

nu e nimic sunt doar frunze
au fost cândva pe ramuri în copacul cu șapte aripi
acum sunt doar frunze
și
și
și