A rosti cuvinte mari,
E ca și cum ai sigila un plic,
E ca și când ar veni grăbit un poștaș
Și plicul ar pleca, sau nu, la adresa indicată.
Iar mai apoi
Nu mai poți face nimic.

Privești lumina,
Îți torni într-o cană de tablă
Ceaiul găsit în ibric,
Ridici, sau nu, scamele cuminți de pe covor
Și toate astea pur și simplu întâmplându-se,
Plicul sculptează prognoze,
Mimează hărți,
Rostește continuu figuri…

Printre degetele tale întinse
Vor curge înșirate secundele,
Se vor deschide ferestre,
Merii vor tăcea a primăvară,
Iar plicul
Îți va trimite, sau nu, peste tâmple,
Norii.

Dar, zic eu,
Acesta nu va fi sfârșitul.