Pășesc cu tristețea sub tălpi
să nu las urme nici alte indicii
vreau să ajung lângă
buzele înfierbântate
să zăbovesc
ca o durere mică
casc ochii spre tine
până mă chemi
lângă aceeași imagine
de ieri
știu
ești acolo
respiri și pătrunzi
în sufletul meu
ca într-un joc
te simt
și nu pot să-ți explic
cuvintele sub care te ascunzi
sunt prea lungi
dureros de lungi
așa că te las
între orbitele tăcerii
să meditezi
iar când te vei hotărî
și vrei să mă chemi
aprinde lumina din suflet
sau plângi...
lacrima o să ne țină echilibrul
chiar dacă viața va fi aceeași
sigur pare un lucru neînsemnat
dar poate fi un răsărit
la capătul lumii
pendulând între noi
ca o execuție în care
nu moare nimeni
doar sentimentul rănit
va cicatriza liniștea
ca o rană...