poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-12-17 | |
Spumoase se sparg de mal valuri
pe pielea iernii începute. Pietrele murmură ca niște carcase metalice. Þărm gol… Nici frunză, nici iarbă, nici umbră pe stânci. Val peste val se apleacă. Se sparg în maluri valuri țepoase, în țărmul abrupt și pustiu. * Strigătele pescărușilor îmi scorojesc pereții. Arborii au picioarele rupte în dislocări de lut. Pe cer și pe mare soarele încearcă să apună. Pe nisipul presărat cu scoici, mi-e teamă să calc sau să mă întorc. Se aud sunete slabe de apă. Picură parcă, sau curge? * Lipsesc castanii. În cârje sprijinită, umbra lor fărâmă frunzele uitate. Linia orizontului abia separă cerul de mare. Mă așez pe aceleași stânci, privesc în larg și caut umbra fericirii ce nu se mai întoarce. Iau o piatră, o arunc în apă. Simt în nisip cum mă afund mai adânc. * Pe cerul închis se îngrămădesc slabe dâre roșii de amurg. Norii sunt păsări sărind împreună în frunze ce cad. Ceața se face ploaie măruntă, acoperă cerul și îmi oprește privirea spre larg. Ploaia, ce desparte uscatul de apă, continuă până departe. În marginea pustie a mării urechile mele ascultă. Auzi cuvinte foșnind cum ne cad pe genunchi, ca frunzele veștede de toamnă? Cerul ca un stindard negru se scutură…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate