Foi de gândire atârnă parchetul umed.
Zac gol în mine și le privesc
tăcut.
Nu caut pașii care să mă aducă înapoi
la ele,
Caut doar zborul care să mă zboare
într-acolo.
Foile se adună, iar eu ramân
singur.
Vine și frigul, reflexie a gândirii mele,
în trecut și poate și-n prezent.
Frigul sărută rece și, uneori,pentru că
mă iubește, sărută cald.
Doar pereții mă mai țin strâns să nu
transced... in cealaltă cameră.
Camera se scurge printr-o gură de canal,
și pleacă...
la plimbare.
La fel și pereții.
Absurd.