poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-12-07 | |
Într-o pădure de munte
cu maluri abrupte unde rareori omul calcă, e aud discutii... parcă! Bradul într-o zi senină, cu molidul a discutat, lângă o licoare cristalină a izvorului netulburat. - Cine e dușmanul nostru, a pădurii seculare? Am crescut în patul nostru, din a naturii tinere vlăstare. Zicea el ditamai bradul, semeț ca nimeni altul, în discuții cu molidul. Ca și martor… zice fagul: - Crengile noastre se-mpletesc ca o dulce mângâiere… iar la rădăcini, puieții cresc, ca a pădurii, viitoare avere. Noi nu ne certăm deloc! În pădure avem destul loc… iar pe ramuri păsărele mii, cântă în nenumărate… armonii. Apoi mireasma florilor-surori ce apar din multitudinea de culori, nu are rău cum să ne facă. Mie orice floare-mi este dragă! - Poate vreun năpraznic vânt ce - mi culcă suratele la pământ, că au rădăcinile la suprafață. Zice molidul… aplecându-se în față. - Da… dar solul dulce îl hrănește, calitatea… i-o îmbunătățește de vreun arbore putrezește. Și natura , o-ntregește! Zice fagul cel cu strâmbe ramuri ce prin vremuri s-angroșat. Peste timpuri au fost cazuri, de vântul, un braț… i-a amputat. Dar iată că din desiș apare un cerb vânjos, înfometat și excrementele-și presare la rădăcina bradului arătat. Iar bradul dulce-i mulțumește pentru îngrășământul hrănitor, cu fragezi lujeri ademenește cerbul, acest oaspete ocrotitor. Și așa tot trece timpul prin a anilor șuviță, în pădurea- n care omul, rar apărea… el, ca ființă. Vântul crengile îi netezea în duios ciripit de păsărele, sălbăticiuni destule avea. Iar pe pământ? … Doar floricele. Soarele cu sclipiri diamantine coroana arborilor o îmbăia, izvorul cu ape cristaline secularul codru… încrăia. Și astfel curgând timpul în armonie și fericit belșug, creștea pădurea cu schimbul, iar iezii aici, netulburați… sug. Când deodată din depărtare un straniu sunet că apare. - Ce o fi acest glas mizerabil, de băzăie continuu, insuportabil? - Cine oare ne tulbură tihna în aste vremuri… ne sfâșie odihna? Apoi, din zarea-ndepărtată… apare o bătrână, isteață ciocănitoare. - A părut un om, muncitor harnic am auzit. Cu un ferastrău mechanic. Zice pasărea măiastră de p-e o scoarță… stând la taifas… vrând să iasă-n față. - Bradul meu, zice molidul, așa e să fie! Am trăit bine alaturi,dulce-n armonie… acesta o fi datul sorții, în zilele moderne, când peste suflet… iadul ni se-așterne. Aceste sunete sinistre din văzduh nu-s umplute cu vibrația sfântului duh! Iar dacă simțul nostru bine socoate, fiind alături, o fi dușmanul... Poate!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate