Fata

Era o fată,
Nepieptănată,
Cu sânii goi,
Și se uita la noi.
Cu părul lung.
Acum plâng,
Când mă gândesc la ea
Că n-a putut să fie-a mea.
Și-mi amintesc,
Zâmbet ceresc...
Că s-a întors
Cu fundu-n jos,
Și-un gest vulgar,
Ca pe trotuar,
Îmi sugera
Ca vipera,
Dacă mă iubești,
Plătești.

Era odată,
Aceeași fată :
Neschimbată.
Cu ochii cât o nucă,
Ca o nălucă...
Cu mintea brici,
Se întorcea de la servici :
Când iar ne-a văzut pe noi,
Și se uita-napoi...
Un gât subțire,
Îmi dă de știre :
Ea și să fi vrut,
N-ar fi putut,
Fără mască,
Să mă iubească,
Doar să poftească.

A fost odată
Ca niciodată,
Bătrână fată,
Înspăimântată.
Cu mersul de babă,
Se duce în grabă.
Cu părul cărunt,
Se vaită crunt.
Acum e cârnă,
Și carnea-i atârnă.
Când i-a văzut pe doi,
Căutând în gunoi
Ca niște strigoi,
Și se uita tristă-napoi.