un strigăt vine din adâncuri,
se ridică încet spre munți, spre nori.

fruntea ta e un desen de abur, îți spun.
degetele tale — clape din care cad ploile.

pe drumul spre mine vin frumoasele morți.
le aud tălpile trecând prin sânge,
iar tu îți lași tăcerea pe umerii mei
ca o pelerină udă.

în palme îți caut pulsul,
sub piele — o lumină care respiră.

un strigăt coboară în adâncuri
și se stinge încet, părăsindu-mă.

orașele dorm.
trenurile aleargă.
pădurile tremură.

un ecou se desprinde numaidecât din mine —
rotund, fără glas,
un câmp de cenușă
în care îmi caut numele.