trag de nasturii ploverului în neștire ploverul meu e un animal cu cinci ochi holbați e ca atunci cînd dispar toți oamenii se lasă ceața și nu-ți dorești decît să mori de toate morțile deodată

scriu fără sens mai bine mi-aș turna un pahar de palincă din aia pe care a lăsat-o frate-miu înainte să plece în anglia și de care mama nu știe merg pe stradă și toate îmi fac găuri în piele balcoanele copacii flexul lumea e o mașină de cusut care mă reduce la tăcere prin cusături fine

dacă ar conta cu ceva m-aș gîndi că toate aniversările sunt un priveghi intrăm în camera mortului stăm livizi pe catafalc șușotim ce tînăr sau ce frumos bem un pahar înfigem o scobitoare în aperitivul sleit schimbăm două vorbe cu oameni pe care-i vedem tot mai rar mai știi cînd era dar atunci cînd a făcut sau cînd era aia mestecăm rar un doamne-ajută ne încălțăm grăbiți ieșim ușurați vina atîrnă între picioare ca o ciupercă pe scrot

trag aer în piept rar rar rar
ca și cum ar prelungi momentul ultimei bucurii
ca și cum aș lua de pe sîrmă hainele făcute sloi

apoi sclipește un gînd un moment de ușurare că poate fi mai rău dar se îneacă repede în cîrdul de neoane ca o pistă de pe care nu decolează nimic nici spre mine nici spre afară

se poate și mai rău să dai de oameni care te fac să urli și ei să scape nepedepsiți totul începe cu un zîmbet dacă ai putea să le vezi dinții le-ai spune bunico ce dinți mari ai ei vor răspunde să urli mai bine și te mănîncă pînă cînd îl mănînci pe dumnezeu că nu-i pedepsește dar nu contează nu singurul vinovat ești tu și dumnezeul tău legat de gît ca un acordeon

întrebări o sută de întrebări o mie de întrebări un milion stau stivuite în creier ca sacii de grîu la măcinat și nimeni nu-ți dă răspuns începi să crezi că ești singurul viu singurul singur și stai într-un soi de paralizie pe care ai fi putut s-o prevezi dar bunătatea ți-a luat mințile și-ai dat atît de multe încît acum nu mai ai nici cu ce să mergi

să presupunem că de ziua ta iubita te părăsește pentru un joint că toți oamenii în care ai crezut sunt oameni doar pentru că e un ciclu obligatoriu apoi se transformă în animale cu pui gata înfipți în stîrvul tău

să mai presupunem că așa ți-a fost scris cu times new roman pe curul lui dumnezeu și de aia nu ai văzut

n-ar conta nu n-ar conta că un om se compune din ce se vede din ce se simte din ce se ascunde apoi se descompune în mai puține zile decît zilele în care s-a creat lumea n-ar conta ce-ai fi putut să însemni doar viața părăsind trupul ca un rînjet

mi-aș da drumul la vene într-un gest previzibil tot previzibil din ele ar curge stropii de sînge ca bilele unui rulment prea uzat nimic nu pot duce la capăt nici măcar o linie dreaptă între cel ce am fost și cel ce sunt

obosit
aș putea spune de ce dar oamenii îți taie limba să nu vorbești o limbă în minus cuvinte în plus pentru ei te spînzură la intrarea în oraș rîd de dramele tale ai fi bucuros dacă te-ar da mîncare la pești măcar ăia sunt muți dar nu se adună toți să te vadă ca studenții mediciniști la cursuri de anatomopatologie

n-a mai rămas nimic important mi-au luat mîinile picioarele gura s-au uitat prin mailuri în numele marelui joint crezînd că pot face ce vor au făcut ce-au vrut asta e nu mai interesează pe nimeni
totceamtotcesimttotcemor