toamna se duce,
pretutindeni e ceață-
gând nedeslușit.
pe-a apelor cărare :
cu dorul primăverii…

*în
suflet.*


abur de lună,
somnul coboară pe sat -
oaspeți in zare
șlepuri-drumul spre casă
îl caută în tăcere.

*deschide, deschide fereastra s-admir încă o dată chipul tău luminat de luceferii nopții!*

pânze deschise…
luna își face culcuș-
pâlc de corăbii.
trubadurul ridică
carafa și murmură :

*coardele guqinului
tainic suspină.
sfioase amurguri
îneacă în lacrimi
arcuite dorințe.
pitită sub stânci,
biserica
oglindește pe ape de gânduri
neîntinarea.
ca un plânset de toamnâ,
ca un dangât de clopot
reînvierea
râsună
prin
frunzele moarte.