poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-11-01 | |
Fruntea îmi este plină de gânduri cu chipul tău
Inima îmi este plină de dorul tău Ea bate ca nebuna și urlă după tine Ar vrea să se rupă din pieptul meu și să fugă departe unde ești tu Când gândurile cu tine îmi umplu fruntea Mă doare îngrozitor de mult pieptul Speranța se roagă de mine în genunchi să n-o omor Să mai cred să mai tot cred și iar să mai cred Ea-mi atârnă disperată de inimă Ca lacrimile care atârnă de ochii tăi De ce plângi și nu spui nimic? De ce fugi departe și te scalzi în lacrimi? Tu care ești mai blândă decât căprioarele și-i faci și pe păuni invidioși de frumusețea ta Oriunde pășești răsar flori Fluturii vin și ți se așează în păr șerpii ți se încolăcesc pe picioare sărutându-ți-le Leii toți vin în haite și ți se aruncă la pământ Gemând dupa o dulce mângâiere cu mâna ta fină Cu palmele tale fine ca aripioarele de porumbiță Izvoarele își schimbă cursul spre tălpile tale Doar ca să îți scalzi picioarele în ele Apele în care tu te scalzi se parfumează și se îndulcesc ca nectarul! Albinele vin spre tine și ți se așează pe buze Sperând să culeagă saliva ta mai dulce decât mierea lor Cerul de necaz se înnorează când îți îndrepți ochii spre el Căci ochii tăi sunt mai albaștri decât el și mai clari decât roua dimineții pe care o aruncă pe câmpii Tu care faci soarele să pălească Să fie ca o stea a nopții pe lângă tine De ce fugi numai de mine? De ce te ascunzi cu căprioarele prin poieni? Promit c-am să fiu curat ca roua dimineții Blând ca mieii care pasc pe câmpii Cu inima nepătată ca o perlă din ocean Mâinile-mi nu vor să te rănească Ci să te mângâie Nu-ți voi strică trupul cum strică viermii poamele Voi fi ca ploaia aurie care cade peste iarbă Ca lumina dimineții care mângâie florile Ca zăpada albă și curată care acoperă crestele munților Mădularele îți sunt fragile ca aripioarele de turturică Ca ramurile fine de smochin știu și nu vreau să ți le rup Așa că de ce stai scăldată în lacrimi pe câmpii Cu florile scăldate în roua răsăritului? Am să te urmez oriunde ai merge Am să-ți cânt numai ție din harpă Degetele care îmi trec prin corzile harpei Ar atinge parcă câmpiile Elizee De ți-ar trece măcar pentru o clipă prin plete Am să-ți cânt numai ție Chiar de te vei ascunde de mine și prin cele mai adânci pântece ale pământului.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate