Rondeluri pe cristal...

I

Ieri, am sădit cuvinte de opal
Și-am cercetat însemnul, ca să doară,
Sub vechi silabe, scrijelite pe cristal
Ce-și căutau, în van, vraja amară.

Pe ochiul tău, strivit sub timpul sideral,
Pe tâmpla-ți ostenită dar ușoară,
Ieri, am sădit cuvinte de opal
Și-am cercetat însemnul, ca să doară.

Ecoul vorbelor de pare azi banal,
Nu-s buzele de vină, urechea-i de ocară.
Și glasul meu, pe struna-ți, n-a cântat în zadar,
Chiar dacă, peste toate, Timpul ară
Ieri am sădit cuvinte de opal...

II

De-atâtea vorbe nerostite
Mi-e sufletu-mpietrit, iubite...
Și de atâtea gânduri ucigânde,
Visul sub geană nu se mai ascunde.

Peste timpan, sărutul tău de miere
Mi-adună șoapte de durere
De-atâtea vorbe nerostite
Mi-e sufletu-mpietrit, iubite...

Calea Lactee poate încă minte
Dar Luna nouă nu se mai arată...
Și, de mai am sub pană-acum cuvinte,
De vină-i amintirea că mă-mbată...
De-atâtea vorbe nerostite
Mi-e sufletu-mpietrit, iubite...

III

Þi-e zâmbetul hoinar, ca puful păpădiei
Și trupu-nmiresmat, ca floarea de cireș,
Gândul îți zboară – vultur spre culmile Tăriei,
Dar mâna îl întoarce - privighetoare-n vers...

Înlănțuiți pe treptele somniei,
Adună nouă vrajă și-nțeles...
Þi-e zâmbetul hoinar, ca puful păpădiei
Și trupu-nmiresmat, ca floarea de cireș...

Pe oaza înverzită din mijlocul pustiei
Și-n apele de munte readunate-n șes
Sub tainele luminii și-n calea veșniciei
Mă porți acum pe mine, în drum fără eres,
Þi-e zâmbetul hoinar, ca puful păpădiei
Și trupu-nmiresmat, ca floarea de cireș...

IV

Azi, sub fereastră-mi plâng copacii desfrunziți
Și umbre albe peste suflet îmi coboară.
Pașii din somn iar umblă îngroziți
Că visul ierbii-n calea lor n-o să răsară…

Orbita-i goală, ochii-mi sunt fugiți
Și-aleargă înapoi, spre primăvară
Azi, sub fereastră-mi plâng copacii desfrunziți
Și umbre albe peste suflet îmi coboară.

În calde lumi, străbunii-s osteniți
Și-a lor chemare-acasă tainic mă-nfioară
Aici, printre străini, doar vulturii răniți
Cu-aripi de gheață mă-nfășoară…
Azi, sub fereastră-mi plâng copacii desfrunziți
Și umbre albe peste suflet îmi coboară…