Mâine, chiar voi ajunge paiață
Și-mi voi nemuri coșmarul
Pe Seară și pe Dimineață
Vărsându-mi, pragmatic, amarul ...
Înverșunat și crunt o să-mi spăl “acasa”
Și-o s-o clătesc în cețuri
Sfidând, în antract, nebuloasa…
Din fibrele obscure, oi descâlci doar lumina…
Iar sufletul, criță de-atâta întunecare –
L-oi lăsa să-njure,
Uitându-i, în șanț, îngropată crima…
Dar când mi s-o slobozi gândul
Și chemarea spre cimitir,
Să mă lăsați a-mi urma rândul
Spre abis, în sunet smiorcăit de clavir…