Pantalonii mi s-au rupt în genunchi. Pentru tine s-au rupt!
Pentru tine se cască grotesc două găuri hidoase, mânjite
cu sângele adunat
din praful drumului,
pentru tine târâi printre ciulini piciorul beteag pe care l-ai învățat
ordinea pașilor,
piciorul beteag,
talpa măruntă crescută la umbra tălpilor tale cu mers apăsat,
pentru tine
s-au rupt!
Stivuiesc în neștire haine vechi cu coatele scâlciate.
Stivuiesc
haine vechi –
pentru tine s-au rupt!
N-a existat niciodată vreun dumnezeu,
coatele mele nu pentru el, pentru tine s-au rupt!
Câte dealuri să fi rămas de urcat?
Privesc înapoi și te văd așteptând cu secerea-n mână.
Cine-i copilul pe care-l ridici pe un braț de lucernă? Câte dealuri să fi rămas
de urcat?
Coatele mele
pentru cine s-au rupt?
N-a existat niciodată vreun dumnezeu.
Ar fi fost mai ușor să-mi fac aripi din penele gâștelor de pe izlaz.
Ar fi fost mai ușor să te caut printre cei morți, morții n-au dealuri,
n-au păduri,
n-au câmpuri înecate în galben de floarea-soarelui,
morții au cimitire și cruci.
Dar când urci cerul gol
cine să-mi spună? Cine să știe?
Unde te-ai dus?