surâd iubite că vine toamna...
plouă cu inimi stoarse de speranță
ca intr-un decor diabolic și văd
cum eu mă innec în niște nisipuri
mișcătoare ale propriului meu suflet.

simt că verdețurile din grădină
strigă disperate după ajutor
dar poate e doar un coșmar,se
prind tulpinile cu colții lor
de balauri în picioarele mele
goale și strigă asurzitor...

"lăsați-mă!",strig disperată
și simt că mă transform într-un
putregai cu geacă și bocanci;
îi spun luminii să mă acopere
cu smalțul ei auriu și să mă
piardă în nori undeva departe...

dar ea îmi rânjește satisfăcută
de frapanta ei realizare și
îi strig:"m-ai prins cu mâinile
tale îngălbenite și m-ai amenințat
că mă vei ucide dacă nu te voi
primi in adâncul ochilor mei...

nu îti voi da iubirea ce o țin
ascunsă nici dacă mă voi risipi
ca ploaia de vară pe părul unui
copil bălai și plin de inocență.

lumina s-a zdrobit cu furie de
pământ,o sinucidere sigură pe
care i-am urat-o...