MOLIMA


tatăl – ăla venit de afară cu paltonul ponosit și tăiat
ăla care miroase a ciorbă de burtă
ăla care-și dă drumul în fotoliu și sughite un pic

fiul:
“ce mai e pe afară, tată?”

tatăl:
“ce să fie? uite… a murit și cerșetorul din colț. i-au crescut în piept
colții ăia de fier. l-a prins molima din urmă, ce mai…
e prea mult fier pe afară, măi, așa de mult,
că te-mpiedici de el la fiecare pas.”

fiul:
“dar vântul, vântul cum mai e? ziceau pe discovery că dacă dă un vânt
din ăla, umed,
o să ruginească, naibii, tot fierul de pe pământ.”

tatăl:
“eh, vântul… vântul și apa, ce interes au să ne scape?
e plin de morți afară,
atârnă păsări răsucite prin toți pomii
câinii înțepenesc pe stradă și lucesc a nichel
iarba s-a întărit și-i așa de ascuțită că mi-a crestat tălpile
ce molimă o mai fi și asta?”

fiul:
“da’ briciurile alea coborâte din iarnă, măcar alea s-au dus, tată?”

tatăl:
“ce dracu’ bă… pe chipul meu nu te-ai uitat?
nici mașinile nu mai merg
că și benzina s-a făcut de fier
e jale, bă, abia dacă vezi câte un om
care se chinuie să scape de rugină
maică-ta ce face?”

fiul:
“zice că respiră greu
nici la telefon nu mai vorbește
cică huruie vorbele-n cabluri ceva de speriat
acu’, s-a dus la biserică să dea un acatist, două
măi, tată, și altceva, ce mai e pe afară?”

tatăl:
se uită la balta de sânge ce-i curge din pantofi
dă să privească pe fereastră
dar nu vede nimic
geamul a prins să lucească și zornăie în bătaia vântului
ar vrea să-și pună câteva piese cu elvis
sau cu paul anka
din alea de când era tânăr
dar se răzgândește:
“ce molimă o mai fi și asta, fiule? of, of, of,
ia dă-mi o țigară din aia de-a ta
de la prietenii tăi moldoveni
d’aia… știi tu!”

tatăl și fiul – aprind țigări din alea
ameliorate
vorbesc de una, de alta
cu voci tot mai grave
tot mai grele
se uită unul la altul mai lung
și mai lung
tot mai lung
și când ușa de la intrare hârșâie
fier pe fier
zâmbesc
ce să facă