poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-08-31 | |
În castelul alb din munți, stă copila cea de crai,
iară argintate punți se întind spre acest rai. Păru-i blond și fața-i albă ca un trandafir plăpând, la gât poartă de-aur salbă, melancolic e-al său gând. Poartă rochie de mătase poleită cu argint, iară umbre-ntunecoase din unghere se întind. Pețitori fără de număr au cerut-o de mireasă, căci era, cu-adevărat, ucigător de frumoasă. Craiul era supărat fiindcă ea nu a ales pe niciunul de bărbat, blajin o mustra ades: - Ei, copilă, zicea craiul, ce-ți dorești cu-adevărat? Dintre prinți, tu pe niciunul nu îl dorești de bărbat? Cavaleri în de-argint zale, feciori de-mpărați vestiți i-ai respins din a ta cale, parc-ar fi fost veștejiți. - Tată, spunea-atunci copila, acelui ce-mi va aduce floarea roză ca zambila, cu parfum atât de dulce, încât de a ei aromă sufletele se-nfierbântă, (unică e ea în lume și vitejii toți o cântă), numai lui iubirea mea am să îi dau negreșit, îl voi iubi ca pe-o stea ce străluce-n infinit. Craiul atunci a dat zvon, toți vitejii au plecat. Le-a promis și al său tron după moarte; din regat jumătate înainte, jumătate după moarte, iar, drept semn că el nu minte, a alcătuit o carte. Și din câți viteji plecat-au unul nu s-a mai întors, văi și munți ei colindat-au, chiar adâncu-ntunecos. Însă, într-o-mpărăție, peste mări și țări departe, trăia un bătrân sărman ce de-un fiu avut-a parte. Și-acel flăcău era viteaz cum puțini găseai pe lume (mai ceva decât un cneaz); avea plete lungi și brune, ochi ca două viorele, umeri largi, pieptul puternic, mai avea două smicele drept talisman feciorelnic. Auzind atunci flăcăul de copila cea de crai, în piept i se-aprinse dorul și gândea la acel rai de iubire înfocată ce-ar gusta-o într-o zi, dacă minunata floare el o ar putea găsi. La bătrân ceru-nvoire floarea dragostei s-o cate, chiar de-ar umbla în neștire prin păduri întunecate. S-a-ntristat atunci bătrânul, dar să plece l-a lăsat, sfătuindu-l să nu uite talismanul fermecat. Mult a colindat flăcăul și-ntr-o vale tăinuită găsi neatinsa floare, dar cu vrăji împrejmuită. Talismanul din smicele, într-un buzunar păstrat, a rupt însă vrăjile și el floarea o a luat. Și porni spre blonda fată vesel și înamorat; i-a plăcut fetei flăcăul și de mire l-a luat. Și-au făcut o nuntă mare cum pe lume n-a mai fost, ce-a ținut o săptămână, eu vă jur c-așa a fost. Mireasa avea o rochie de argint, cu trenă lungă, mai avea înalți conduri lui la buze să-i ajungă. Și-au trăit de-atunci fericiți, poate mai trăiesc și-acum dacă nemiloasa moarte nu i-a săgetat din drum.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate