Le radeau de la “Meduse”


Doamne, ce știm? Ca niște coji de nucă
Ne-aruncă-n cer o mărilor nălucă,
După o clipă, în abisuri negre
Același val ne spânzură-n tenebre –

Unde e Nordul? Nu știm. Instrumente
De navigat spre Tine, nu mai știm
Măcar o clipă să le buchisim.
Lumina dă măsura morții lente.

Atunci ne zbatem, aerul în piept
Să îl mai tragem, măcar o secundă.
Nu-i timp de înțeles vreun înțelept.
Doar de plutit, pe-nșelătoarea undă.

Și pești nu sunt. Mâncăm de lângă noi.
Pe cel mai slab. Altfel, să spună, cine poate
Cine să nască-n lumea de apoi,
Și cine-n lumea noastră, de păcate?

Nu-i timp doar de plutit. E un război
Atât de mut, și-atât de liber, poate,
Plin de tratate cu idei de soi
De pescuit umani, în libertate –

Da. Peștii-s oameni. Și se-nghit mereu,
Și marea seacă. Și pământul nu e.
Și undeva, la Nord, e Dumnezeu.
Bătut, pe bolta cerului, în cuie.