poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-08-24 | |
CARTEA VIEÞII PÃRINÞILOR
“ un anume sfânt a murit și este dus la ceruri de către îngerul său păzitor…acesta îi arată frumusețile raiului și fericiții săi cetățeni. În mijlocul raiului strălucea minunat un mare palat de aur. Intrând în el, văzu că era așa de mare acesta încât nu îți ajungeau 500 de ani mergând într-o direcție sau alta, și era plin ochi de cărți de aur. Nedumerit, își întrebă îngerul: ce sunt acestea de aici, ce e scris în atâtea cărți? Îngerul, candid, îi răspunde: Istoria lumilor care au fost!” (Cleopa Ilie) “Binele nu este bine, dacă nu se face bine” (Cleopa Ilie) “Omenirea consumă în fiecare zi 74 de milioane de barili de petrol.”(presă) Citind prin cartea vieții, părinții, ca pe file, Să nu disperi cu zile, și nici să nu te-aștepți Să îți fi fost părinții, cum ne știai, copile, Nici buni, frumoși, și harnici, nici înțelepți, nici drepți - Dacă aveau serviciu, aveau pe lume Raiul, Cu care să-ți hrănească câte ceva din vise, Din bruma de salariu, își împărțeau tot traiul, Nu între sfinți și îngeri, ci între ei, și tine – A fost cândva o vreme când nu știau păcatul, Și fără să-l cunoască, au tot bifat păcate, Și-au împărțit păcate la unul, și la altul, Și s-au hrănit cu ele, cu toți, pe săturate – Au auzit de Domnul, așa, din întâmplare – Au spus vreo rugăciune, așa, printr-o minune, Știau doar că se roagă când viața durea tare, Și munca ținea locul de Domn, și rugăciune – Și-au învățat de toate, și au uitat de toate – Cu cât erau mai vârstnici, cu-atât erai mai mic, Cu cât pierdeau vedere, puteri și sănătate Cu-atât știau că-ți lasă Pământul mai calic – Cu cât strângeau din dânșii, cu-atât mai mult afară Se consumau resurse: țiței, ocean, pământ – Și mai presus de toate, simțeau ca o povară Blestemul că pe lume nimic nu mai e sfânt – Citeau doar, câte unul, vreo pildă din proloage, Și-o tipăreau chiar, toamna, pe frunzele căzând, Și printre-atâtea cazne și amintiri oloage Spuneau: “Doamne-Iisuse, ajută-ne!”, în gând – Erau creștini pe lumea atee, de fațadă, Căci n-au făcut pe lume un bine, doar, creștin, Și ți-ar fi spus, copile, câte știau să vadă, Dar le era prea milă să-ți dea să bei – venin – Căci bucuria vieții de-a fi creștin - e-amară – Ca lemnul crucii sfinte, suportă-atât de greu Să vadă tot Pământul furat, și de ocară, Și răstignit pe cruce, ca bunul Dumnezeu – Cât au fost mici, copile, părinții-au fost ca tine, Prea-știutori la toate, puternici, și rapaci– Când au fost mari, copiii voiau pe lume bine, Din ce în ce mai bine, și le spuneau doar: “Taci!” Citind în cartea vieții, părinții, ca pe file, Să îți aduci aminte, c-ai fost și tu copil, Și dacă-ai fost părinte, să nu-i blestemi pe zile, Au vrut să-ți facă “bine”, dar nu a fost creștin… ( zi de salariu)
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate