când rămâi oarecum suspendată între dimineața de mâine și seara de acum
îți spui că trenul din care ai coborât
nu va pleca mai departe
și asta e îndeajuns
bucureștiul rămâne deocamdată capăt de linie
aici prietenii tăi au pietre colorate semne de întrebare și absențe învelite în staniol
mesele sunt rotunde vara e pufoasă și aproape de tine
ca zâmbetul puștiului de 4 ani și jumate din trenul constanța-bucurești
el voia să te ia de nevastă pe loc
a urlat din tot sufletul lui de băiat 5 ore
lipindu-ți în păr 2 gume de mestecat
și trăgându-te de codițe cu o grație pe care tu ți-ai pierdut-o de mult
a fost o despărțire patetică semănând oarecum cu multe din poeziile tale
a trebuit să îl iei în brațe să îi spui că peste 20 de ani ai să îl aștepți în gară
că veți trăi amândoi până la capătul lumii
povestind într-o limbă necunoscută despre tot despre toate
el te-a crezut
și strigătul lui
da' să vii
da' să vii
te-a urmărit până acasă
a intrat în bucătărie ți-a făcut o cafea ți-a aprins o țigară
apoi a adormit cu capul pe masă
într-o singurătate absolută
de o perfecțiune uluitoare

asculta poezia in lectura autoarei