cum te iveai, sălbatică dar caldă
precum lumina de sub jaluzeaua trasă
prea brusc în dimineața răcoroasă
simții cum nimbu-ți sufletul mi-l scaldă

ci sufletul mi l-ai izbit atunci în crudă
clipire de oțele printre gene
când te-ai topit pe strada rea și udă
cu îngerească și felină lene

mișcându-ți șold și coapsă pe sub haine
prea firave, ce le-aș fi rupt în dinti
de n-aș fi vrut ca fragedele-ți taine
să nu scrântească-n ceruri minți de sfinți

și te-am privit și te-am lăsat și-am plâns
că ești, dar nu exiști îndeajuns