mici mirări, șui întîmplări,
zîmbet lent prezent-absent,
părerile de rău fluide, metalice,
amintirile blînde, nostalgice...



cețuri suave destrămîndu-se mov și maroniu alene
îmi împînzesc privirea și-mi plimbă pe la gene
dorul de tine ca un mecanic leșin ca o electrică lene
amintirea zîmbetului tău o fină melancholie cerne…

ești leiria, angel radios cu fabuloase aripi kollossale
cu opt gheare de gheață scrijelindu-mi instant șira spinării
un pumnal de obsidian înfipt în indigo inima mea
care pulsează blînd așezată pe masa imensă dintre noi doi

tu ești departe într-o senină albastră zare
orizontul este un delicat colier bleu la gîtul tău
galaxii întregi se pierd în infinitul cromatic al ochilor tăi
buzele îți sunt țărmuri ale insulei de mărgean
pe care eu am descoperit-o
ca să plutim pe plajele ei ca două năframe de borangic

cețuri suave destrămîndu-se mov și maroniu alene
îmi împînzesc privirea și-mi plimbă pe la gene
dorul de tine ca un mecanic leșin ca o electrică lene
amintirea zîmbetului tău o fină melancholie cerne…

o să auzi mereu vocea mea amară ca înserarea
șoptind cuvinte fără de noimă dar pline de înțeles
să-ți aduci aminte de cum te priveam ca faunii pe naiade
tocmai de pe ceahlău aruncînd ocheade înspre britannia
ca o stea răsărită pe munte ca un far iluminînd stins


melquioth cel noptatec sfaturi cu o roabă îmi aduce
stivuindu-le claie în curtea mănăstirii unde bîiguim
sentințe despre cum jurămintele femeilor sunt scrise
pe nisipurile plajelor unde valurile fac flotări pe țărmul

cețuri suave destrămîndu-se mov și maroniu alene
îmi împînzesc privirea și-mi plimbă pe la gene
dorul de tine ca un mecanic leșin ca o electrică lene
amintirea zîmbetului tău o fină melancholie cerne…

o să clădesc din despărțirile noastre mari piramide de nostalgie
care să fumege mirări și semne de întrebare cît niște nouri
din aburul cel mai înalt: îngerii se vor stabili acolo
și cu multă bunăvoință vor fabrica roze delicatese și bezele absolute
de așezat pe tipsii de argint ca minime ofrande lila pentru tine
leiria – angel radios cu fabuloase aripi kollossale
și atunci cînd taumaturgii vor veni să mi se închine
le voi porunci să semneze pergamente diafane din cel mai fin
papirus: imne, incantații și ode în șui versuri molatece
vor croșeta din alambicate ideograme imposibile
pentru tine – cunună din lauri semantico-lexicali
care să împodobească tumultoasele valuri de negru ale părului tău

cețuri suave destrămîndu-se mov și maroniu alene
îmi împînzesc privirea și-mi plimbă pe la gene
dorul de tine ca un mecanic leșin ca o electrică lene
amintirea zîmbetului tău o fină melancholie cerne…

o să știi cînd mă gîndesc la tine și vei suspina molcom:
mile întregi împrejurul tău va mirosi a lăcrămioare
și în urma pașilor tăi se vor ivi din asfalt
petunii și maci cu petale avînd suprafețe continentale

în athanorul alchimic voi ști să sintetizez un parfum
pe care să-l îngrop în sticloanțe de jar și ametist
din care îți voi trimite în fiece secundă picături
cît să crezi că plouă permanent în medievala londră contemporană:
astfel te voi îmbrățișa, să nu deschizi umbrela

cețuri suave destrămîndu-se mov și maroniu alene
îmi împînzesc privirea și-mi plimbă pe la gene
dorul de tine ca un mecanic leșin ca o electrică lene
amintirea zîmbetului tău o fină melancholie cerne…

în orele înaintate, sub pleoapele vinete ale nopții
se ascund fantomaticele semne ale întunericului pur
pe cînd eu compun din mirări un poem dedicat celei răpite
de dragonul hindus aflat în cețuri tocmai la londra. armura
îmbrac și merg să îndop cu jar bidiviul năzdrăvan

încalec apoi cu mult firesc și merg la lupta cea mare:
el, dragonul hirsut, va arunca cu flăcările bunelor intenții
însă eu voi croșeta cu paloșul varii eschive și parade
și îl voi răpune fluturînd bezmetic o năframă
în care tu ai lăcrimat cîndva mici perle aurorale...

cețuri suave destrămîndu-se mov și maroniu alene
îmi împînzesc privirea și-mi plimbă pe la gene
dorul de tine ca un mecanic leșin ca o electrică lene
amintirea zîmbetului tău o fină melancholie cerne…

buimac și năuc am să chem aezii anticei elade
despre răpunerea balaurului să compună un cîntecel
suav: petrecerea va începe spre seară
pe cînd în sulițele stelelor va atîrna zîmbetul învingătorului

am să te port ca într-un dans deasupra capului
așezată lasciv pe un scut auriu și translucid:
flămînde sunt privirile comesenilor care salivează molatec
fericit este cavalerul azimuth, adică eu...

cețuri suave destrămîndu-se mov și maroniu alene
îmi împînzesc privirea și-mi plimbă pe la gene
dorul de tine ca un mecanic leșin ca o electrică lene
amintirea zîmbetului tău o fină melancholie cerne…

spiridușilor alma bleea și fragolardo am să le propun
cu viorile și pianul lor de ambră și mosc să cînte deasupra genelor tale
concertine care să susure melodios și sprințar:
o să topească lingouri de note aur pentru cu tu, leiria –
angel radios cu fabuloase aripi kollossale –
să ai la urechi singura pereche de cercei simfonici din univers

acum construiesc din varii nimicuri o lume
unde să putem fi împreună: nu știu cît va mai dura...
mortarul metaforă și cărămizile poem se îmbucă anapoda
însă într-un viitor indeterminabil voi reuși
sunt în stare să-ți promit, peste poate altfel!

cețuri suave destrămîndu-se mov și maroniu alene
îmi împînzesc privirea și-mi plimbă pe la gene
dorul de tine ca un mecanic leșin ca o electrică lene
amintirea zîmbetului tău o fină melancholie cerne…