Patul lui Procust



Tâlharul îi punea pe toți pe pat.
Se numea Procust. De era mai lung,
Îndată trebuia a fi tăiat.
De era scurt, era lungit, profund.


Ieșeau doar oameni standard de pe pat.
Ciuntiți umani, de medie înălțime,
Toți, sau tăiați, sau alungiți, curat,
Tăiați mereu, sau alungiți, din sine –


Și-atâția Procuști sunt pe-acest pământ,
În orice veac, în orice instituție,
Din patul lor își fac - într-un cuvânt -
Un fel de Biblie, sau de Constituție –


Și Procust te pândește din desiș:
Îți ia măsura,-n patul lui te lasă,
Și chiar de ieși, din viață, pe furiș,
Și ușa-i, ori prea strâmtă, ori prea joasă.