Frică





Retrăiam, cu fiecare nerv,
povestea soldatului logodit cu frica,
rătăcind într-un coșmar nesfârșit,
unde sunete stranii
îți vestesc clipa
când durerea va lovi înzecit.

Camarazii mei doborâți
par a fi de pământ ori de piatră.
Către mine întorc
ochii lor stinși, ochi de mort,
cu toții deodată.

Eram ultim rămas și ascultam
acel vaier prelung, ca din timp,
al sângelui cald, ce curgea…
Priveam cerul – ireal anotimp –
și brațul întindeam nevăzut
spre un înger pierdut
sub o stea.

Era atât de frig dintr-o dată
și-atât de pământ simțire.
Ca prin vis s-au întâlnit,
într-o ultimă privire,
ochii mei și ai soldatului rănit,
la hotarul dintre frică
și nemărginire.