Scrisoare către un deținut


De-am fi fost muți, și surzi, și orbi – se pare
Am fi avut înțelepciunea cea mai mare –
Cu toate împăcați, neștiind de toate,
Luând din mâna altora, bucate –

Dar ochii s-au deschis – și au văzut
Ce gura și stomacul le-au cerut –
Urechea, fără șir, a învățat
Cuvinte care n-au mai cerut sfat –

Vedem, gustăm, simțim, și auzim,
Dar cât de rar, ne încă amintim,
Că am depins de alții, că nimic
Nu-i mare azi, de n-ar fi fost, ieri, mic –


Când toate-s mari, și cresc, și pare bine
Memoria doar, de-ar ști, de la-nceput,
Neputincioasă, să citească-n sine,
Mut, surd, si orb, precum un nou-născut ….