ridic lucruri sunt tot mai grele mă cufund în apa zilei până la mijloc
mă încordez încerc să duc o vreme partea masivă din tine
întinsă de-a lungul timpului ca într-o matcă transparentă
mă spăl până șterg orice urmă străină

întotdeauna când te mângâi palmele îmi sunt curate
îți vorbesc ca și cum ne-am fi născut
chiar în minutul acesta
îți vorbesc fără cuvintele alunecoase din oameni

am nevoie de respirația ta acum când greul se face criptă
când nu mai recunosc nimic din copilul bătrân iar zbaterile
sunt doar ritmuri rupte de treceri prin vid

scot din mine părți albe le așez printre pietre de râu
să calci pe ele atunci când memoria dragostei seacă
și nu mai știi cum am devenit a doua ta frunte