poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-07-04 | |
cea mai perfectă crimă e războiul, cea mai perfectă sinucidere
e războiul. mașina de scris pe care lucrez e opera unor bătrâni scrântiți ce n-au avut nimic de pierdut. emoțiile lor paralitice au însemnat numai tranșee. cu puțele în derivă cu protezele dentare în fălci cu unul din picioare remediat eroic ei stau pe fotolii la televizor exclamă încântați: uite cum explodează uite cum mor ăia! mașina mea de scris n-are litere bate pe hârtie doar extazul unor visători care ne-au împușcat cândva primind o simplă comandă. orgasmul lor e lovit de literele mele în plină activitate antiaeriană. de n-ar fi ei am putea trăi omenește însă ei sunt cei ce ne aprind lumânarea la căpătâi. cu o simplă încruntare a sprâncenelor ei fac televizorul să strige în gura mare: Foc! și cădem ca niște anarhici fraieri. a doua zi e sărbătoare noi suntem morți ei vin cu pieptul plin de decorații să țină cuvântări ei vorbesc despre glorie și arme nepoților fără a le spune că au avut părinți ei afirmă că scaunele cu rotile sunt preferabile mersului pe picioarele tale că bunicii trebuie să crească nepoții (să devină și aceștia o generație plină de progenituri pe care tot ei, bunicii, o vor lăsa fără părinți). părinții mor în lupte fără egal ca o fleandură-n vânt, steag și cârpă eroică ei sunt copiii noștri, cei ce ne-au confirmat eroismul, spun bunicii, crescând încă o tură de părinți. stau la televizor și spun: Foc! Foc! Foc! emoționați pișolcoși și câcăcioși unde ești nepoate? hai că mi s-a umplut olița dacă vrei să fii erou începe prin a-ți ucide părintele nu asculta poeți precum tată-to ăla cretinu care mereu a cerut pace și-a ajuns într-un șanț alcoolic hai și du olița la budă noi suntem etalonul, noi suntem gloria uită-te la TV și pe internet, noi te-am făurit nu părinții nu dumnezeu nu diavolul numai noi te putem învăța drumul către „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. renunță la poetu ăla prima dată du-mi olița și apoi te vom face general peste scârnăvia asta de lume în care dacă n-ai medalii și diplome – ajungi ca tată-to, în șanț. noi suntem unitatea de măsură a puterii nu soțiile dezbrăcate și gingașele lor șoapte nu plânsul după tatăl tău – martirul. dă-l în mă-sa de victimă vezi mâna mea lipsă? da picioru ăsta pierdut în ultimu război? vezi-l? taci, și când vei ajunge ca mine îți voi face cadou toate medaliile mele vei fi mai erou decât mine cel ce am tăiat zeci de picioare până mi-a fost tăiat al meu la spital. o căpiță de medalii și distincții te acoperă de-acum dragul meu – o claie de tuburi de cartușe. așa te vreau, fă-mă să fiu mândru de tine, împușcă, dragul meu, împușcă! plin de noroi, Isus a ieșit din șanț a început să spună ceva: eu sunt tu ești... etc. poetu ăla!... l-am împușcat fără remușcări eu, eroul. mașina de scris a început să bată citesc ce am scris până acum iar inima mea mă doare de parcă n-ar mai fi a mea parcă pe ea se bat, cu tuș modern, literele acestea. (Va urma) După ce voi plânge puțin.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate