era tristă când am trecut
cu pas de poet
pe lângă mica firmă de flori
îmi dădusem toți banii pe vodcă
i-am citit o poezie care începea așa:
„genunchii tăi iubito
clepsidre mate prin care numai eu văd
cum se scurge țărâna
pământul de flori ți-a ajuns până la glezne”
m-a crezut
două mici aripi au încolțit în terenul fertilizat cu
ore de pușcărie și scrum de țigară.

azi în timp ce ea admira căderea trupului
meu de pe bloc am șoptit:
„uită! strigă ultima mea creastă de munte
sufocată de hemoglobină
pământul de orhidee a ajuns până la brâul tău preșcolar
pământul pentru cactus
pentru sânii tăi e pregătit: spini va bea
Isus în primele zile”
nu i-am putut adulmeca ultima privire
așa am devenit celebru eu, Meșterul Manole