Strada era pustie.
Am poposit în fața copacului necunoscut:
Străjuia intrarea în blocul pensionarilor tineri.
În miezul coroanei flori de talaș sângerii, piramidale,
Frunze lanceolate prelungi de culoarea verde-închis.

Atât a rezistat- un minut:
Mirosul dulce acrișor, ca al mătrăgunei,
M-a salutat deodată.
La amiază mi-a căzut cerul în cap,
Prunul și salcia foșneau aceeași dojană-
Le-am întrerupt conversația tăcută.

Am plecat de acolo cu ochii închiși:
Cu pașii ușori m-a însoțit până la colț.