Noaptea-și desface corsetul
se-ntinde în cerul canapea,
zâmbește precum o fecioară
și visează la un tânăr ce
a evadat pe lună.
Îmi pare așa gingașă
cu alunițele-i împrăștiate
pe corpul albăstrui...
și este-n floarea vârstei,
o veșnică copilă
mai blândă ca o căprioară.
Iar ziua când cineva o soarbe
cu privirea plină de amor
ea roșind dispare
din orizont.

Noaptea își desface ușor corsetul
și șade pe o canapea;
mai scapă uneori câte o lacrimă
pe ascuns pentru cineva.