Chemarea florii

Să nu dorești să știi cum e
Când stai și-aștepți o mângâiere
Care-n nopți singuratice
O alina a ta durere.

Înseninând ca ea mereu
Să nu te mai gândești la stea,
Tu, steaua sufletului meu
De ce nu vrei să fii a mea?

În argintiile întinderi,
Sclipiri din haina nopții strai…
Lăsa-voi vechile deprinderi
Coboară lânga mine, stai.

Ne vom lăsa seduși de ape
Și duși de-al undei vechi izvor
Tu vei lăsa ca să îți scape
Din umeri, rochia ușor…

Din crestet vălul ți-oi desprinde
Pe pieptu-ți cadă, dezgolit,
Iar tâmpla când ți s-o aprinde…
Þi-oi răcorio cu-n alint,
Căci nufărul a înflorit.