Să vă spun o poveste cu o gâscă.
Într-o zi am întâlnit o gâscă
Trecută bine de vârsta la care
Gâsca mai e bună pe varză.
Ca gâștele, gâsca mea ga, ga, ga;
Turuia într-una.
Le mai și împodobea, se pare.
Că grăunțele nu sunt galbene destul.
Că penele vezi Doamne, i s-au pătat;
Nu mai sunt tocmai albe
De la apa murdară din baltă,
În care crește mătasea broaștei
Ca la mama broaștelor acasă!
Că iarba de pe șanț nu mai e gustoasă
Ehe, cum era iarba adevărată altădată!
Mă găsise pe mine singurul vinovat.
Ori se tânguia doar să pară mai interesantă?
Ca să scap urgent,
I-am spus că viața ei nu mă interesează:
„Sunt critic de literatură, de artă.
Mă învârt doar printre filozofi.”
„Vai ce coincidență, frate!
Sunt și eu un critic vehement.
Dar al deficiențelor cotidiene.
Într-o oarecare măsură, nu?
Fac și eu parte dintre filozofi!”
„Da, da, desigur; este evident!
Și care mai e prețul la cartofi?”

Dan David, Los Angeles, 10-22-2005.