ÃŽn seara asta gerul mi-a promis
Un bob de sare spre-a-mi spori durerea
Candela stinsă-așteaptă învierea
De după moartea ce-o să-mi fie-n vis.

Odaia mea se-ntunecă deodată
Mi-e beznă, rece sloi, până la brâu
De parc-aș fi căzut năucă-n râu
Și gândul meu uitase cum se-noată.

Cuvintele, oștenii mei de zi
Mă ard, năucitoare flăcări roșii,
Ce mult mai e pân'-or cânta cocoșii
Ce lung, în noaptea asta voi muri!

Sângele meu subțire emigrează
Spre-un înțeles și aspru și păgân
Luptăm care pe care; sclav-stăpân
Și spadele, cu ură scânteiază.

Mi-așez sfârșită rănile sub perne
Și-mi învelesc cu grijă carnea arsă
Dorm iarbă sângerând ca după coasă
Visând blestemul morții ei eterne.