Șapte bani de nichel


Am strâns în palmă șapte bani de fier;
Șapte monezi de nichel sunătoare,
Un rest mărunt la o factura mare,
Și m-am gândit să-i pun comoară-n cer –

Într-o biserică, să îi aduc în dar,
La sfinții care-mpodobesc pereții,
Să îi însenineze darul meu, măcar
Cât îi dezmiardă zorii dimineții –

Pe drum, am întâlnit doi cerșetori:
Priveau flămânzi mâncarea din vitrină,
Și-am strâns în palmă bieții sunători,
Și nu le-am dat nimic, roșind de vină –

Pe trotuar, cerșea cu glas zdrobit
O fată ce bătea mătănii-n stradă,
Am strâns în mână banii și-am pășit
Nesimțitor la biata ei corvoadă –

Și fiecărui om ce mi-a cerut
N-am dat nimic. Și-am mers spre templu-n care
Nimic pe lume sfinții n-au avut:
Nici hrană,casă,straie – doar răbdare,

Și-atâta dragoste și rugă la Iisus,
Că le părea chiar iadul – paradisul
În care îl urmau pe Cel de Sus,
Și doar Lumina Lui – le era visul –

Dar ajungând la ușă era-nchisă –
Flămând, am cumpărat o pâine, și-am mâncat –
Mâncam plângând, căci mie eu mi-am dat
Îmbucătura sfinților promisă –

Și visul cerșetorilor – furat…


21 martie 2006