Venirea noastră pe pămînt,
E un mister și e un Dat.
Noi primul pas îl facem spre mormînt,
De foatre multe ori aplaudat.

Deși nu pare, trăim într-un infern.
Ne ducem crucea blestemați de un destin,
Contaminați și-mbolnăviți etern,
Murim în fiecare zi cîte puțin.

C-o moarte toți suntem datori,
Acesta e tributul vieții,
Dar, una e bătrîn să mori
Și alta-n floarea tinereții.

Din cîte sunt Dumnezeiești,
Eu cred că-i cea mai crudă soartă,
Cînd viață vrei să dăruiești,
Să mori cu pruncu-n burtă.

De-aceea, eu ca bun creștin
Vă-ndemn: dacă puteți, să faceți bine
Și să lasați la cei ce vin
Cîte-o frumoasă amintire.