am căzut din albastru
peste mirarea vântului
bătea în porțile toamnei
după aceleași iubite
rugineau să îi spună un Da
la masa strugurilor nobili
invitând pădurile să dănțuie după pofta
și parcă
îmi pare rău
că nu sunt un pui de vânt

trezit spre pământ
mă agit între două brațe
pornite din umeri pentru încă o viață
ah
de data asta am vrut să bat lumea
de la călcâiul pământului
pană în cuvânt
să mă ascund într-o apă
și să înalț norii în cununa toamnei
îmbrăcata cu frunzele nopților reci
de când ți-eram…

pe vânt nu îl dor brațele