bătrânul meu se preschimbă în gnom
pune de-o cafea se răstește
chircit sub apele ispășite ale chiuvetei
sparte din baia de la etajul fără număr
câtă cafea vom bea noi, rânjește
scârbavnic cu chitara înfiptă
în loc de șira spinării

uterul își spală tălpile
în baia de la etajul fără număr
după ce l-a lepădat pe el și chitara lui
mă cheamă să-l curăț
și de rugină și de aripi și de ceară
eu nu m-am angajat decât cu jumătate
de normă
îmi amintesc în cele din urmă
și ies din cadă
ca să îmbrac înfrigurată
capotul cel mai poetic
de care dispune blocul cu bulină
în care cu puțin înainte de masă
gnomul își zdrăngăne chitara