de fiecare dată când ajung
la spitalul cfr îmi aduc aminte
că am fost admisă
la școala de îngeri
și înjur o dată și bine
să-mi țină de foame
pentru restul zilei
în care stau țeapănă între doi
și le citesc în inimă
ca în abecedar

de fiecare dată am senzația
că de fapt în inimă
lucrurile se petrec puțin mai altfel
decât pe hârtie:
acolo eu încap în patru camere mici
semidecomandate
nu tu uși nu tu ferestre
acolo șinele tramvaiului
pornesc din frunte și chiar mai sus
și nu coboară din comoditate
acolo ascensorul mă cunoaște doar pe mine
și drept urmare doar pe mine
mă urcă și mă coboară,
deci acolo am un vis împlinit
de a avea propriul ascensor
îmi închipui câți alții și-au dorit
să fie stăpâni peste unul,
pe hârtie nu apare nicidecum asta.
în schimb acolo
e cald, e umed și e bine