priveam în luciul lingurii și rîdeam ca prostul
eram mult mai serios decît mă credeau oamenii
deschideam gura enormă și de după buze ieșea
monstrul uriaș cu milioane de suflete rînjea
oribil în fața lingurii se speria de înfățișarea sa
mă ruga să închid gura să-l scap de acest chin
al identificării de sine îmi aducea ofrande îmi cînta
muzică clasică îmi recita din teatrul absurd îmi
cumpăra țigări mă ducea la film în fine mă elibera
de el și-l vedeam într-un tîrziu din depărtare cum fugea
schelălăind cu coada lingurii legată de coada sa